TEMA:
Epuizarea profesională și autoreglarea emoțională în asistența socială
DATA: 3 aprilie 2025, 18:00 – 19:30
Nu este necesară o taxă de participare, însă înregistrarea este obligatorie pentru a primi link-ul de acces la webinar. Poți susține activitatea noastră direcționând 3,5% din impozitul pe venit. Prin completarea formularului contribui direct la dezvoltarea proiectelor noastre. Îți mulțumim pentru sprijin!
PLATFORMA: Zoom
CINE POATE PARTICIPA? Asistenți sociali și manageri de caz din DGASPC/DAS/SPAS, reprezentanți ai ONG-urilor, șefi de servicii sociale, asistenți sociali din UPU/CPU, asistenți sociali din spitale, asistenți sociali din CJRAE.
DESCRIERE: Burnout-ul este o realitate tot mai prezentă în asistența socială, influențând nu doar starea de bine a profesioniștilor, ci și calitatea sprijinului oferit celor care au nevoie de suport. Gestionarea emoțiilor și autoreglarea sunt esențiale pentru menținerea echilibrului în această activitate solicitantă.
Te invităm la o sesiune interactivă în care vom explora strategiile de autoreglare emoțională, impactul burnout-ului și modalități practice de a preveni epuizarea profesională. Vom reflecta împreună la provocările emoționale din munca de zi cu zi și la moduri prin care ne putem proteja resursele interioare.
ÎNTREBĂRI DE REFLECȚIE:
>>> Cum ai grijă de tine?
În contextul unei activități solicitante emoțional, ce practici ai pentru a-ți menține echilibrul mental și emoțional? Ai rutine sau activități care te ajută? Îți dai permisiunea să îți acorzi timp pentru tine fără să te simți vinovat(ă)?
>>> Cum îți gestionezi timpul în conversațiile profesionale?
Cum stabilești limite sănătoase în discuțiile cu persoanele cărora le oferi suport? Cât de ușor îți este să recunoști când ai nevoie de o pauză? Ai tehnici prin care să previi supraîncărcarea emoțională în interacțiunile profesionale?
>>> Ce sens dai activității tale?
Cum îți găsești motivația în munca de zi cu zi? Ce te ajută să continui chiar și în momentele dificile? În ce măsură simți că activitatea ta are un impact real și cum îți reamintești de importanța rolului tău?
>>> Cum îți gestionezi emoțiile în situațiile dificile?
Cum reacționezi atunci când te simți copleșit(ă) de situațiile și experiențele persoanelor cărora le oferi suport? Ce mecanisme ai pentru a-ți regla emoțiile fără să te lași consumat(ă) de ele?
>>> Cum știi când ai nevoie de sprijin și cui îi ceri ajutorul?
Recunoști semnele de epuizare? Cât de des îți permiți să ceri sprijinul colegilor, al unui mentor sau al unui specialist? Ce te oprește uneori să ceri ajutor?