Prezentul document exprimă poziția profesională a ASproAS cu privire la rolul triajului social în operațiunile de relocare a persoanelor vulnerabile desfășurate în situații de urgență.
Pornind de la experiența profesională acumulată în dezvoltarea metodologiilor de intervenție socială în situații de urgență și de la dezbaterea publică generată de recenta operațiune de relocare a unui număr mare de persoane vulnerabile, ASproAS evidențiază necesitatea integrării triajului social ca etapă distinctă a evaluării multidisciplinare și formulează recomandări pentru consolidarea cadrului metodologic aplicabil unor astfel de intervenții.
Documentul are ca obiectiv promovarea unei abordări centrate pe persoană, bazate pe colaborare interdisciplinară, respectarea drepturilor fundamentale și fundamentarea profesională a deciziilor privind orientarea și relocarea persoanelor vulnerabile.
În ultimele zile, opinia publică a urmărit una dintre cele mai ample operațiuni de relocare a persoanelor vulnerabile desfășurate în România, în urma intervenției într-un centru care găzduia persoane vulnerabile. Intervenția a presupus mobilizarea unui număr mare de profesioniști din domeniul sănătății, al serviciilor de urgență și al autorităților publice.
ASproAS apreciază efortul depus pentru protejarea persoanelor aflate într-o situație de risc și recunoaște complexitatea unei intervenții desfășurate în regim de urgență.
Totodată, această situație evidențiază necesitatea unei componente profesionale insuficient abordate: triajul social realizat înaintea relocării persoanelor vulnerabile.
ASproAS consideră că orice intervenție de această amploare trebuie să includă, alături de evaluarea medicală și psihologică, triajul social ca etapă distinctă a evaluării multidisciplinare, realizată înaintea luării deciziilor privind relocarea persoanelor.
În acest sens, ASproAS solicită autorităților cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență și în coordonarea operațiunilor de relocare să includă triajul social realizat de asistenți sociali cu competențe în intervenția în situații de urgență și managementul cazurilor complexe.
Lipsa triajului social nu reprezintă doar o lacună procedurală, ci un risc sistemic pentru protecția persoanelor vulnerabile, deoarece poate conduce la decizii insuficient fundamentate privind relocarea, fără evaluarea completă a situației sociale, a drepturilor, a relațiilor familiale și a interesului fiecărei persoane.
Relocarea presupune transferul responsabilității pentru protecția persoanei, împreună cu întreaga sa situație de viață.
În practica intervențiilor de urgență există tendința ca relocarea să fie privită, în primul rând, ca un proces logistic: mutarea unei persoane dintr-un loc în altul, într-un timp cât mai scurt și în condiții de siguranță.
Din perspectiva asistenței sociale, relocarea reprezintă însă mult mai mult decât un transfer fizic. Ea presupune transferul responsabilității pentru protecția persoanei și constituie o decizie complexă, cu implicații juridice, sociale, etice și umane, care poate influența semnificativ viața persoanei pe termen scurt și lung.
Relocarea presupune transferul unei persoane împreună cu întreaga sa situație de viață:
– identitatea și documentele personale;
– istoricul social și instituțional;
– relațiile familiale și rețeaua de sprijin;
– drepturile civile și sociale;
– drepturile patrimoniale și bunurile personale;
– statutul juridic și, după caz, reprezentarea legală;
– nivelul de autonomie și capacitatea de a lua decizii;
nevoile sociale și de sprijin;
– preferințele, voința și opțiunile persoanei, în măsura în care acestea pot fi exprimate;
valorile, obiceiurile și relațiile semnificative;
– vulnerabilitățile și factorii de risc care necesită măsuri de protecție.
În același timp, relocarea presupune adoptarea unor decizii fundamentale care nu pot fi reduse exclusiv la existența unui loc disponibil într-un serviciu. Aceste decizii presupun, cel puțin:
– fundamentarea orientării către serviciul care răspunde cel mai bine nevoilor persoanei;
– verificarea eligibilității pentru tipul de serviciu în care urmează să fie relocată;
clarificarea reprezentării legale și a persoanelor care trebuie implicate în procesul decizional;
– identificarea posibilității exprimării consimțământului persoanei și a participării acesteia la deciziile care o privesc;
– analizarea posibilității menținerii relațiilor familiale și sociale semnificative;
– identificarea riscurilor sociale generate de procesul de transfer;
– identificarea eventualelor situații de conflict de interese care pot afecta protejarea interesului persoanei.
În cazul persoanelor vulnerabile, relocarea nu înseamnă doar schimbarea locului în care acestea locuiesc. Ea reprezintă o intervenție cu impact direct asupra exercitării drepturilor fundamentale, asupra autonomiei personale, asupra relațiilor familiale și sociale și asupra accesului la servicii și sprijin adecvate.
Din acest motiv, procesul de evaluare trebuie să fie unul multidisciplinar, fiecare profesie având un rol distinct și complementar în fundamentarea deciziei de relocare.
Evaluarea medicală răspunde întrebării: Care este starea de sănătate a persoanei și ce riscuri medicale trebuie gestionate? Aceasta stabilește diagnosticele, tratamentul, stabilitatea clinică și condițiile medicale care trebuie avute în vedere pe parcursul transferului și după relocare.
Evaluarea psihologică răspunde întrebării: Cum funcționează persoana din punct de vedere cognitiv și emoțional? Ea analizează capacitatea de orientare, comunicare, înțelegere, adaptare și alte aspecte relevante pentru intervenția psihologică și pentru procesul de luare a deciziilor.
Triajul social, realizat de asistentul social, răspunde unei întrebări diferite: Care este situația socială a persoanei și ce trebuie protejat înainte de luarea deciziei de relocare? Acesta urmărește identificarea contextului social și juridic al persoanei, a relațiilor familiale și a rețelei de sprijin, a reprezentării legale, a autonomiei sociale, a resurselor disponibile, a factorilor de risc social și a tuturor informațiilor necesare pentru fundamentarea deciziei și protejarea drepturilor persoanei.
Aceste evaluări nu se substituie reciproc și nu pot fi realizate una în locul celeilalte. Fiecare răspunde unor întrebări diferite și aduce informații esențiale pentru înțelegerea globală a situației persoanei.
Numai integrarea concluziilor rezultate din evaluarea medicală, evaluarea psihologică și triajul social permite adoptarea unei decizii fundamentate, individualizate și centrate pe persoană.
Absența uneia dintre aceste componente afectează caracterul multidisciplinar al intervenției și crește riscul adoptării unor decizii insuficient fundamentate privind orientarea, protecția și respectarea drepturilor persoanei vulnerabile.
Triajul social nu este echivalent cu evaluarea socială complexă
Una dintre confuziile frecvent întâlnite în practica intervențiilor desfășurate în situații de urgență este aceea că triajul social ar presupune realizarea întregii evaluări sociale înaintea relocării. Din această perspectivă, se consideră adesea că, în condițiile unei intervenții urgente, timpul necesar unei astfel de evaluări nu există.
ASproAS consideră că această abordare pornește de la o confuzie între două procese profesionale distincte: triajul social și evaluarea socială complexă.
Triajul social nu este o evaluare socială prescurtată. El este o evaluare socială orientată spre decizie.
ASproAS definește triajul social ca procesul profesional de evaluare rapidă a situației sociale, juridice și relaționale a unei persoane vulnerabile, realizat înaintea luării deciziilor privind orientarea și relocarea acesteia, cu scopul protejării drepturilor persoanei și al fundamentării deciziei imediate.
Triajul social nu înlocuiește evaluarea socială complexă și nici nu își propune acest lucru. El reprezintă o evaluare rapidă, structurată și orientată către identificarea informațiilor esențiale necesare pentru protejarea persoanei și fundamentarea deciziilor privind orientarea și relocarea sa.
Scopul triajului social este de a răspunde, într-un interval scurt de timp, unor întrebări fundamentale:
Cine este persoana și care este identitatea sa?
Există un reprezentant legal sau alte persoane care trebuie implicate în procesul decizional?
Există familie sau alte persoane apropiate care trebuie informate?
Care sunt principalele vulnerabilități sociale și riscuri imediate?
Persoana își poate exprima voința și participa la deciziile care o privesc?
Este persoana eligibilă pentru tipul de serviciu către care urmează să fie orientată?
Există elemente care influențează alegerea serviciului în care va fi relocată?
Există factori care pot afecta continuitatea îngrijirii și a managementului de caz?
Răspunsurile la aceste întrebări permit echipei multidisciplinare să adopte decizii rapide, dar fundamentate, și contribuie la protejarea drepturilor persoanei încă din primele momente ale intervenției.
Spre deosebire de triajul social, evaluarea socială complexă nu urmărește fundamentarea unei decizii imediate. Rolul său este de a înțelege în profunzime situația persoanei, de a identifica în mod detaliat nevoile sociale, resursele, factorii de protecție și vulnerabilitățile acesteia, precum și de a fundamenta planul individualizat de intervenție și managementul de caz.
Evaluarea socială complexă înțelege persoana. Triajul social fundamentează decizia imediată.
Cele două procese nu se exclud, ci se completează. Triajul social reprezintă prima etapă a intervenției sociale în situații de urgență, iar evaluarea socială complexă continuă acest proces după stabilizarea situației, atunci când condițiile permit o analiză aprofundată și planificarea intervenției pe termen mediu și lung.
Caracterul urgent al unei intervenții nu elimină necesitatea triajului social, ci îi conferă o importanță și mai mare. Cu cât deciziile trebuie luate mai rapid, cu atât acestea trebuie fundamentate pe informații sociale esențiale, colectate printr-un proces profesional structurat.
Din perspectiva ASproAS, triajul social reprezintă o componentă indispensabilă a intervenției multidisciplinare în situații de urgență și o condiție esențială pentru ca deciziile privind orientarea și relocarea persoanelor vulnerabile să fie rapide, fundamentate și realizate cu respectarea drepturilor și interesului fiecărei persoane.
Consimțământul și participarea persoanei la deciziile privind relocarea
Respectarea autonomiei și a demnității persoanei reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale asistenței sociale și ale intervențiilor bazate pe drepturile omului.
Relocarea unei persoane vulnerabile nu este doar o decizie administrativă sau logistică. Ea reprezintă o intervenție care poate avea consecințe importante asupra vieții persoanei, asupra relațiilor sale familiale și sociale, asupra exercitării drepturilor sale și asupra accesului la servicii și sprijin.
Din acest motiv, persoana trebuie implicată în procesul decizional și trebuie să i se ofere posibilitatea de a-și exprima voința, preferințele și opțiunile, utilizând toate formele de comunicare și sprijin adecvate situației sale.
În cazul în care persoana nu își poate exercita în mod independent capacitatea de a participa la luarea deciziilor, evaluarea socială are rolul de a clarifica cadrul juridic aplicabil, existența reprezentării legale și persoanele care trebuie implicate în procesul decizional, cu respectarea legislației în vigoare și a interesului persoanei.
Este importantă și delimitarea competențelor profesionale. Evaluarea medicală și evaluarea psihologică pot oferi informații esențiale privind starea de sănătate, funcționarea cognitivă sau capacitatea de înțelegere a persoanei. Aceste evaluări sunt indispensabile, însă ele nu substituie evaluarea socială și nu au ca obiect clarificarea reprezentării legale, identificarea persoanelor care trebuie implicate în procesul decizional sau analiza contextului social și juridic în care se exprimă voința persoanei.
Din perspectiva asistenței sociale, participarea persoanei la deciziile care o privesc presupune mai mult decât obținerea acordului acesteia. Ea presupune verificarea condițiilor în care persoana își poate exprima voința, identificarea eventualelor măsuri de sprijin sau de reprezentare prevăzute de lege și asigurarea faptului că decizia este luată cu respectarea drepturilor și interesului său.
Triajul social are un rol esențial în această etapă, deoarece permite identificarea rapidă a aspectelor care pot influența legalitatea și fundamentarea deciziei de relocare: existența unui reprezentant legal, posibilitatea exprimării voinței persoanei, implicarea familiei sau a altor persoane de sprijin, precum și identificarea eventualelor situații care pot genera conflicte de interese sau alte riscuri privind protejarea drepturilor persoanei.
Aceste demersuri nu reprezintă simple formalități administrative. Ele constituie garanții profesionale și juridice menite să asigure că deciziile privind relocarea sunt luate în interesul persoanei, cu respectarea drepturilor sale și cu implicarea tuturor actorilor relevanți.
Fundamentarea deciziei de orientare către serviciul social
Una dintre întrebările profesionale esențiale în orice operațiune de relocare este:
Pe baza căror criterii este orientată o persoană către un anumit serviciu? Cine fundamentează această decizie și cine își asumă responsabilitatea profesională pentru ea?
În situațiile de urgență, disponibilitatea locurilor reprezintă, fără îndoială, un criteriu operațional important. Totuși, existența unui loc disponibil nu poate constitui, în sine, fundamentul deciziei de orientare a unei persoane vulnerabile către un anumit serviciu.
Din perspectiva asistenței sociale, decizia de orientare trebuie să fie rezultatul integrării informațiilor obținute prin evaluarea medicală, evaluarea psihologică și triajul social, astfel încât serviciul ales să răspundă cât mai adecvat nevoilor persoanei.
În măsura permisă de caracterul urgent al intervenției, procesul de orientare ar trebui să ia în considerare:
– nevoile medicale, psihologice și sociale ale persoanei;
– gradul de autonomie și nivelul de sprijin necesar;
– eligibilitatea pentru tipul de serviciu în care urmează să fie relocată;
– profilul și capacitatea serviciului de a răspunde nevoilor identificate;
– existența reprezentării legale și a persoanelor care trebuie implicate în procesul decizional;
– posibilitatea menținerii relațiilor familiale și a rețelei de sprijin;
– continuitatea intervenției și a managementului de caz;
– preferințele și interesele persoanei, în măsura în care acestea pot fi exprimate.
În practica asistenței sociale, orientarea către un serviciu nu reprezintă o simplă repartizare administrativă. Ea este o decizie profesională, fundamentată pe evaluarea situației individuale a persoanei și pe principiul potrivirii dintre nevoile acesteia și capacitatea serviciului de a răspunde acestor nevoi.
Tocmai din acest motiv, triajul social are un rol esențial în etapa premergătoare relocării, deoarece oferă informațiile necesare pentru ca decizia de orientare să fie una justificată, transparentă și centrată pe persoană.
Relocarea persoanelor vulnerabile nu reprezintă doar o intervenție logistică și nici exclusiv una medicală. Ea reprezintă o decizie majoră care influențează exercitarea drepturilor persoanei, accesul acesteia la servicii și sprijin, continuitatea relațiilor familiale și sociale și parcursul său ulterior de viață.
Din această perspectivă, triajul social nu este o etapă administrativă și nici un demers care poate fi amânat fără consecințe. El reprezintă componenta intervenției multidisciplinare prin care sunt identificate și protejate drepturile, relațiile, resursele și vulnerabilitățile sociale ale persoanei încă din faza inițială a procesului de relocare.
ASproAS consideră că integrarea triajului social în metodologiile naționale privind intervențiile în situații de urgență reprezintă o condiție esențială pentru consolidarea intervențiilor multidisciplinare și pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor vulnerabile în toate operațiunile de relocare.
În ultimii ani, ASproAS a dezvoltat metodologii și proceduri de intervenție socială în situații de urgență, perfecționate prin exerciții de simulare și intervenții reale, și a organizat programe de formare dedicate asistenților sociali și altor profesioniști implicați în managementul situațiilor de urgență.
Pornind de la această experiență profesională, ASproAS pune la dispoziția autorităților expertiza acumulată și își exprimă disponibilitatea de a contribui la integrarea triajului social în procedurile naționale privind relocarea persoanelor vulnerabile și gestionarea situațiilor de urgență.
Protejarea vieții justifică intervenția de urgență. Protejarea drepturilor persoanei impune existența triajului social. Cele două obiective nu sunt alternative, ci complementare. O intervenție cu adevărat multidisciplinară le presupune pe amândouă.
Aplicabilitatea legislației privind situațiile de urgență în cazul relocării persoanelor vulnerabile din județul Bihor
Relocarea persoanelor vulnerabile din serviciile sociale rezidențiale din județul Bihor s-a realizat în contextul unei intervenții de urgență generate de identificarea unor riscuri grave pentru viața, sănătatea și siguranța acestora. În acest context, este necesară analiza raportului dintre legislația privind managementul situațiilor de urgență și legislația specifică sistemului de asistență socială.
O primă distincție esențială trebuie realizată între situația de urgență, reglementată de OUG nr. 21/2004 și Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, și starea de urgență, instituită prin decret al Președintelui României în condițiile art. 93 din Constituție.
În cazul Bihor nu a fost instituită starea de urgență, astfel încât nu a operat regimul constituțional de restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale prevăzut de art. 53 din Constituție. Intervenția autorităților s-a desfășurat în cadrul mecanismelor specifice gestionării unei situații de urgență, având ca obiectiv protecția imediată a persoanelor aflate în situații de risc.
Legea nr. 481/2004 reglementează evacuarea populației ca măsură de protecție civilă destinată îndepărtării persoanelor dintr-o zonă în care există un pericol grav și iminent pentru viața, sănătatea sau integritatea acestora. Finalitatea acestei măsuri este eliminarea expunerii la risc și asigurarea protecției imediate a persoanelor. Potrivit Legii nr. 481/2004, trecerea la executarea acțiunii de evacuare în situații de dezastre se hotărăște de primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situații de urgență competent. Evacuarea se execută în baza planurilor de evacuare și este pusă în aplicare de structurile operative abilitate.
Cu toate acestea, Legea nr. 481/2004 nu reglementează procesul de relocare a persoanelor în servicii sociale și nici procedura de repartizare a acestora în alte servicii rezidențiale. Actul normativ nu stabilește criterii privind evaluarea nevoilor individuale, compatibilitatea dintre persoană și serviciul social, continuitatea îngrijirii, menținerea relațiilor sociale și familiale sau planificarea intervenției sociale.
Deși intervenția autorităților a avut caracter de urgență și a urmărit protejarea imediată a persoanelor aflate în risc, situația din județul Bihor nu reprezintă, în sensul obișnuit al Legii nr. 481/2004, un dezastru natural sau tehnologic. În consecință, analiza juridică nu poate porni exclusiv de la dispozițiile privind evacuarea populației în caz de dezastre, ci trebuie să ia în considerare și legislația specifică asistenței sociale, care reglementează evaluarea persoanei, continuitatea îngrijirii și condițiile de relocare în servicii sociale.
Din această perspectivă, este necesară delimitarea dintre evacuarea de urgență, ca măsură de protecție civilă, și relocarea într-un serviciu social, ca măsură de protecție socială.
Evacuarea urmărește înlăturarea imediată a unui pericol și poate fi fundamentată pe legislația privind situațiile de urgență. În schimb, stabilirea unui nou serviciu social presupune o decizie fundamentată pe legislația din domeniul asistenței sociale și pe principiile care guvernează intervenția profesională: evaluarea individuală, individualizarea măsurilor de sprijin, continuitatea îngrijirii, respectarea demnității persoanei și promovarea interesului acesteia.
În consecință, existența unei situații de urgență poate justifica adoptarea rapidă a măsurilor necesare pentru protejarea imediată a persoanelor aflate în pericol, însă nu poate înlocui obligația realizării unei evaluări sociale individuale înaintea stabilirii soluției de relocare într-un serviciu social.
Din perspectivă profesională, această etapă este reprezentată de triajul social, înțeles ca o evaluare rapidă și structurată a vulnerabilităților, a nevoilor de sprijin și a criteriilor relevante pentru orientarea persoanei către serviciul social cel mai adecvat. Triajul social nu întârzie intervenția de urgență și nu limitează capacitatea autorităților de a acționa prompt. Dimpotrivă, acesta permite ca măsurile de protecție imediată să fie completate de o decizie profesională fundamentată, care asigură continuitatea îngrijirii, respectarea drepturilor persoanei și compatibilitatea dintre nevoile individuale și serviciul social în care aceasta urmează să fie relocată.
În acest sens, legislația privind situațiile de urgență și legislația serviciilor sociale nu se exclud, ci se completează. Prima oferă cadrul juridic pentru protecția imediată a persoanelor aflate în pericol, iar cea de-a doua stabilește garanțiile necesare pentru ca relocarea să reprezinte nu doar o soluție administrativă, ci și o intervenție socială fundamentată profesional și centrată pe persoană.
