Tamara VASINC – Biblioteca vie in asistenta sociala

TAMARA DOINA VASINC

Profesie: ASISTENT SOCIAL

Asbolventă a Universității 1 Decembrie 1918, Alba Iulia, Specializarea ASISTENȚĂ SOCIALĂ

În experiența profesională Tamara a lucrat ca asistent social, expert pe problematica rromă. În orașul în care a lucrat exista o comunitate de rromi tradiționali din neamul căldărarilor și a gaborilor, dar și „țiganii de mătase” cum se auto-numesc, proveniți din categoriile de rromi care au lucrat la construcția combinatului metalurgic și la fabrica de țigle și cărămizi. În timp, aceștia și-au pierdut locurile de muncă și locuințele formând la marginea comunității trei comunități compacte de rromi care locuiesc în locuințe improvizate. În colaborare cu Consiliul Județean Cluj și organizațiile nonguvernamentale de rromi de la nivelul județului au fost școlarizați trei mediatori școlari și doi mediatori sanitari care și în prezent activează la nivelul comunității. Tamara a susținut comunitățile de rromi pentru a-și alege liderii și a-și defini nevoile pe care le au și dificultățile pe care le întâmpină. Una dintre probleme a fost întocmirea actelor de identitate pentru adulți și copii.


Despre munca mea, în practica asistenței sociale

Rolul meu ca asistent social a fost să sensibilizez autoritățile locale la aspecte privind problemele cu care se confruntă persoanele de etnie rromă, să ofer suport comunităților compacte de rromi pentru a se defini ca grup și a se organiza. Am lucrat împreună să definim nevoile pe care le au în aria socială, sanitară, educațională, etc. Au existat numeroase întâlniri cu liderii comunităților de rromi în cadrul cărora au fost consiliați și susținuți pentru a obține din partea aleșilor locali și a autorităților sprijin în rezolvarea problemelor. În munca mea ca asistent social am pus întotdeauna accent pe educație și școlarizarea copiilor.

M-am implicat de asemenea în muncă voluntară în asistență socială. În 2005 am ales să lucrez în Fundația „Speranța Diabeticilor” Turda, într-o perioadă în care furnizarea medicamentelor pentru diabet se făcea în sistem închis, prin farmaciile spitalelor iar pacienții de diabet se confruntau deseori cu lipsa acestor medicamente dar și a consumabilelor pentru aparatele de testare a glicemiei. Dar pentru că problemele cu care se confruntau persoanele cu diabet atunci nu puteau fi rezolvate la nivel local, era nevoie de o structură națională. Am activat Federația Asociațiilor Diabeticilor din România sub umbrela căreia am adunat 17 organizații pentru a avea reprezentare națională. A fost perioada în care pentru prima dată vocea pacienților a fost ascultată. În urma unei întâlniri am sugerat d-nului Cristian Roșu (UNOPA) și Cezar Ieremia (Federația Română de Cancer) ideea unei asocieri la nivel național a mai multor federații de pacienți și așa a luat ființă organizația COPAC.

Împlinirea mea ca asistent social însă vine din susținerea familiei și a copilului cu nevoi speciale, unde am avut și am cele mai mari satisfacții profesionale. În 12 ani de experiență am avut în evidență aproximativ 400 de familii care au îngrijit cel puțin un copil cu nevoi speciale. Indiferent de statutul social, familiile se confruntă cu aceleași probleme generate de lipsa informației, cu dificultatea de a parcurge cele 8 etape ale acceptării handicapului, cu birocrația din administrație și sistemul sanitar, iar în plan psihic cu sentimentele de vinovăție, de neputință, de disperare, de izolare și autoizolare, cu perioadele de înțelegere din partea autorităților alternate cu cele de nepăsare. În acești ani am studiat mult afecțiunile cronice și impactul lor asupra vieții persoanei cu nevoi speciale. Am învățat din fiecare poveste de viață întâlnită și am folosit experiențele beneficiarilor mei în a susține alți beneficiari, ba chiar de multe ori poveștile lor de viață m-au susținut pe mine ca specialist să pot lucra perfectându-mă permanent. Pentru copiii cu nevoi speciale am sensibilizat autoritatea locală în așa fel încât în anul 2008 am înființat la nivelul comunității un centru de recuperare care funcționează și în prezent.

 

Abordarea în furnizarea serviciilor

Abordarea mea în furnizarea serviciilor de asistență socială este abordarea sistemică. Din cadrul acestei abordari folosesc metoda biografică. Fiecare din noi venim dintr-un sistem primar: familia. Fiecare familie este o poveste de viață care se întinde pe mai multe generații, iar în această poveste există multiple exemple de soluții ale familiei de a depăși situațiile de criză. Ca asistent social susțin familia să identifice aceste soluții și să le pună în practică.

 

Rolul asistentului social în relație cu familia și copilul cu nevoi speciale

Rolul asistentului social este foarte complex în asistența grupurilor vulnerabile. Pe de o parte sensibilizează comunitatea locală la problematica specifică grupului pentru a evita excluderea socială. Pe de altă parte lucrează punctual pe fiecare caz în parte pentru a evita abandonul și pentru a susține familia în situațiile de criză.

 

Autonomia asistentului social

Autonomia profesională este foarte importantă în furnizarea serviciilor sociale. Trăim într-o societate foarte dinamică și nevoile beneficiarilor noștri sunt influențate de această dinamică. Eu personal nu am întâlnit două cazuri identice. Evident este o procedură la nivel de serviciu social dar este mai mult administrativă în sensul solicitării serviciilor, a instrumentelor de lucru, dar serviciile sociale care le oferim rămân la decizia fiecărui specialist în parte, în funcție de natura nevoilor pe care un beneficiar le are.

 

Schimbarea generată de către asistentul social

Schimbarea produsă în viața beneficiarilor o măsurăm în nivelul de satisfacție pe care aceștia ni-l comunică, prin creșterea bunăstării familiei, prin îmbunătățirea relațiilor din familie, dar și a familiei cu familia extinsă și serviciile publice din comunitate. O schimbare poate fi situația în care familia nu mai are nevoie de intervenția asistentului social și poate să găsească singură soluții la problemele cu care se confruntă.

Schimbarea necesită timp pentru că trebuie să vinaă natural în viața familei. Dar drumul este lung și de cele mai multe ori ajustăm planul de intervenție sau lucrăm pe planuri de intervenție succesive în funcție de prioritizarea nevoilor. Există situații în care rezistența la schimbare este mare și atunci intervenim în echipa multidisciplinară folosind toate resursele pe care le avem la nivel de comunitate locală sau județeană. Există și situații în care rezistența la schimbare este atât de mare încât încetăm intervenția pentru că nu produce efecte pozitive, dar monitorizăm familia fiind pregătiți să intervenim atunci când este necesar.

 

Nevoile unui asistent social pentru o intervenție eficientă

La nivel de comunitate locală există o nevoie stringentă de servicii specializate de asistență socială. Este nevoie de intervenția specializată a asistentului social și de aceea există nevoia de formare continuă și nu numai în domeniul social. De asemenea, asistentul social are nevoie de supervizare profesională din partea specialiștilor în supervizare, nu a șefului de serviciu, dar și de intervizare în grupuri profesionale de asistenți sociali. De multe ori există nevoia de a vorbi despre cazurile la care lucrezi; nu știu dacă aș putea identifica exact cauza care generează această nevoie, dar cert este că atunci când doi asistenți sociali se întâlnesc 99% din discuții se referă la cazurile pe care lucrează.

Alte nevoi: formarea continuă pe nivele de competență, cursuri de formare pentru debutanți, dar și pentru specialiști, centrate pe domeniul de intervenție.

 

Anul acesta este promovată demnitatea

Din experiența mea profesională, respectarea demnității personale, ca asistent social, și respectarea demnității beneficiarului îți asigură reușita în practica profesională. Atitudinea este cel mai important atu al asistentului social. Beneficiarii noștri trăiesc de cele mai multe ori în medii ostile. Nu poți aborda un beneficiar doar cu zâmbetul social, fără atitudine profesională. Te va simți atunci când dincolo de ele îl discriminezi, îl judeci după propriile valori, iar în acest caz nu îl vei avea partener în intervenție. Asta a fost cauza celor câteva eșecuri pe care le-am văzut în practica profesională.

Secretul unei intervenții de succes pe un caz, nu este numai în abordarea pe care o ai față de acesta, ci și modul în care te poziționezi față de persoană-familie–grup. Te poți poziționa din perspectiva vulnerabilității sau/și din perspectiva potențialului pe care persoana-familia-grupul îl are. Eu ca asistent social mă poziționez din ambele perspective, cu accent pe potențial!

Citește și Intervenția asistentului social din serviciul public de asistență socială în dezastrele care apar în comunitate 

 


@Tamara Doina Vasinc, 13 martie 2015, Biblioteca Vie în Asistența Socială, ASproAS

Share Button