Am adunat aici intrebarile primite in ultima vreme despre implicarea asistentilor sociali in cazul #Colectiv
Ana RADULESCU
De ce a fost necesara implicarea dumneavoastra pentru #Colectiv ?
Sunt de profesie asistent social, iar rolul profesional al unui asistent social este sa ii ajute pe oameni sa gaseasca solutii si resurse in momente dificile din viata, si, totodata sa ii ajute sa foloseasca aceste resurse pentru a-si schimba cursul vietii in bine. Iar uneori, in momente dificile chiar daca ai resurse, nu mai poti sa le folosesti.
Oamenii nu se asteapta ca in momente dificile din viata lor, momente in care trec prin schimbari care le afecteaza drumul vietii, specialistul care le poate oferi suportul de care au nevoie se numeste ASISTENT SOCIAL.
Noi, asistentii sociali, suntem formati sa intelegem diferite contexte si probleme cu care se confrunta omul intr-un moment din viata lui si sa estimam ce nevoi are in viitor in functie de alegerile sau evenimentele care se petrec in prezent. Asistentul social este un profesionist, capabil de actiune nascuta dintr-o inteligenta cognitiva, sociala si emotionala. Iar metodele noastre de lucru nu sunt invazive. De aceea oamenilor le este usor sa ne accepte in viata lor in momente dificile, de durere.
Nu am avut nici un moment in care nu am fost sigura ca rolul nostru este sa oferim suport familiilor #Colectiv. Intuiam ca, in situatia in care se afla, familiile au diferite nevoi. Si asa a fost. Parintii tinerilor spitalizati, sau a celor pentru care viata s-a oprit, au avut nevoi extrem de diverse: au avut nevoie sa nu fie singuri in anumite momente, au avut nevoie de suport pentru a-si relua anumite activitati, au avut nevoie de insotire de acasa la spital si de la spital acasa, au avut nevoie sa inteleaga si sa parcurga anumite proceduri, au avut nevoie sa contacteze anumite institutii sau organizatii si, bineinteles, au avut nevoi materiale si financiare. AsproAS, Asociatia Asistentilor Sociali nu a strans bani pentru familiile #Colectiv, dar am ajutat familiile sa ajunga la banii care au fost stransi de catre alte organizatii.
Pe langa pregatirea profesionala, noi, asistentii sociali, avem un cod etic al asistentului social, avem valori si principii care, dupa 20 de ani de asistenta sociala, au devenit parte din ceea ce sunt eu, acum.
Cu tot acest profil profesional, intelegeti de ce pentru mine nu a fost posibil sa stau acasa. In prima dimineata, dupa tragedie, am plecat spre spitale si am incercat sa imi dau seama ce ajutor este necesar si unde putem interveni. Mai dificil in acel moment a fost faptul ca o asemenea interventie a asistentilor sociali nu a avut precedent in Romania și spitalele nu stiau ce putem face noi.
Noi nu am mai avut interventia asistentului social in tragedii cu victime multiple si cu consecinte de acest tip.
Stiam ca un asemenea serviciu nu exista, iar oamenii nu aveau suportul necesar in aceste momente. Dar stiam si faptul ca oamenii nu sunt obisnuiti ca in acest moment sa aiba aproape un asistent social. Desi este singurul suport de care oamenii au nevoie.
Am spus deseori ca rolul unui asistent social in societate nu este sa acorde ajutoare sociale. Rolul unui asistent social este mult mai valoros pentru o societate, comunitate, familie sau persoana. Rolul este sa ofere suport emotional si practic imediat si sa face disponibile resurse de care omul are nevoie sau va avea nevoie in functie de evenimentele sau deciziile prezente. In alte cuvinte asistentul social il ajuta pe om si trece impreuna cu el prin schimbari. Asistentii sociali sunt pregatiti sa abordeze strategic si in perspectiva problemele unui om, si, in acelasi timp, il ajuta emotional si practic sa treaca prin momente de schimbare sau momente dramatice.
A fost necesar sa va organizati? Sau fiecare asistent sociala a oferi suport acolo unde a fost nevoie?
A fost necesar sa ne organizam si mai ales a fost necesar sa lucram pe practica profesionala sau proceduri institutionale, dar in acelasi timp sa oferim familiilor suportul si increderea in noi prin intermediul unei relatii profesionale de calitate.
Lucrez de multi ani cu asistentii sociali si am o echipa de asistenti sociali pe care ii stiam capabili sa intervina in acest tip de probleme. I-am selectat dupa competentele detinute si capacitatea de a face aceasta munca. Am ales asistenti sociali capabili de actiune imediata, de relationare a actiunilor cu consecintele, de gandire strategica si de manifestare bazata pe empatie. Mi-am ales doi asistenti sociali care sa fie cu mine si sa ma ajute sa coordonam echipa: Adriana Pantelimon si Alexandra Dinu. Iar apoi am implicat cate un asistent social coordonator pe fiecare spital sau pe fiecare resursa greu de accesat; au venit in echipa: Simina Voicu, Madalina Sacaliuc, Alina Leca, Liliana Dobrica Andreea Savulescu, Mirela Andrei……vreu sa le spun numele. Efortul lor a fost extraordinar. I-am invit in Biblioteca vie a asistentilor sociali si o sa aveti posibilitatea sa ii cunosteti.
A fost mai usor pentru noi atunci cand Gabriel Diaconu ne-a invitat sa facem parte din comunitatea #IMPREUNAREZISTAM. Am acceptat imediat pentru ca stiam ce va trebui sa facem si am putut estima nevoile familiilor.
Pentru ca am avut de intervenit in 8 spitale. Prima actiune in spitale a fost sa le prezentam familiilor cum putem sa ii ajutam, ce facem noi, asistentii sociali si cand si cum ne pot apela. Asistentii sociali s-au prezentat fiecarei familii de la terapie intensiva si au lasat numarul de telefon. Pentru noi a fost necesar sa intram in viata familiilor natural, sa ne primeasca pentru ca au nevoie de noi, pentru ca ne vad utili in viata lor. Nu ne-am asteptat sa ne sune, am mers noi in fiecare zi in spitale si am fost langa ei. Am mers in spitale pana s-au obisnuit cu noi in viata lor.
In prima zi in care am intervenit, am ales sa lucrez eu cu familiile, iar asistentii sociali sa vada tipul de abordare si modalitatea in care trebuie sa intervenim. Am avut o ora sa pregatesc procedura de interventie si sa stabilesc ce facem si ce limite avem; in masina, de la un spital la altul, faceam pregatirea asistentilor sociali. Ofeream suport familiilor si formam asistentii sociali pe acest tip specific de interventie, in acelasi timp. A fost una dintre cele mai grele zile :’).
Nu mi-am asumat doar responsabilitatea suportului familiilor, dar si responsabilitatea echipei asistentilor sociali. M-am asigurat ca sunt langa fiecare asistent social in fiecare moment in care a avut nevoie. Ca le ofer suportul sa poata merge acasa si sa reinceapa a doua zi.
Am numit cate un asistent social in fiecare spital, iar pentru cazurile de deces cate doi asistenti sociali. M-am asigurat ca fiecare actiune pe care o face asistentul social este cea potrivita si corecta; adica respecta valorile si practica profesionala a asistentului social si ajuta familia in momentul in care se afla. A trebuit sa asigur supervizare continua a echipei. Pe la mine a trecut fiecare activitate a asistentului social. Presiunea mentala, fizica si psihica asupra noastra a fost foarte mare.
Noi am facut aceasta munca cu statut de voluntar. Si am spus oamenilor ca suntem asistenti sociali voluntari, iar la inceput oamenii ne-au asociat cu ceilalti volutari care le aducea masa de pranz la spital. Desi a fost greu si ne-a luat ceva timp, oamenii au inteles in final rolul nostru, au inceput sa aiba incredere in noi si mai ales au folosit suportul nostru pentru a-si rezolva problemele. Asta ne-a bucurat cel mai mult.
Am avut situatii in care familiile ne-au spus ca nu au nevoie de suport, dar apoi am fost chemati de cei din jurul lor (priteni sau rude) sa le oferim suport. In multe cazuri am oferit suport fara ca familiile sa stie de prezenta noastra in viata lor. In alte tari, in care au fost transefrate cazurile, am intervenit prin intermediul spitalelor, al romanilor plecati in acele tari sau al asistentilor sociali din acele tari. Si familiile nu stiu asta. Pentru noi a fost necesar sa stim ca familiile primesc suportul atunci cand au nevoie. In multe situatii si acum monitorizam familiile prin intermediul celor din jur, fara ca familiile sa stie ca noi suntem inca prezenti in viata lor.
Multumesc IMPREUNAREZISTAM; am lucrat pe partea de organizare cu Gabriel Diaconu, iar pe partea de activare de resurse cu Cristina Hurdubaia, precum si cu Tiberius Parcalabu (si colectiv info). Suportul lor a contat foarte mult. Colaborarea cu Gabriel, pentru suportul familiilor, continua; iar Cristina ne sustine si acum cu diferite resurse care sunt necesare.
Care au fost provocarile personale sau provocarile pentru echipa asistentilor sociali?
Au fost multe provocari pentru mine personal si pentru echipa asistentilor sociali. Pentru mine a fost o provocare sa creez conceptul si profilul unui asemenea serviciu, dat fiind timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie si faptul ca nu avem precedent de interventie a asistentilor sociali pe accidente cu victime multiple. Noi veneam din afara spitalului sa ajutam familiile. A trebuit sa corelez practica profesionala a asistentului social cu limitele date de un asemenea context de interventie, cu resursele de care dispuneam la acel moment si cu valul de nevoi ale oamenilor. Apoi a trebuie sa pregatesc asistentii sociali pentru acest tip specific de suport oferit si mai ales sa ii pregatesc pentru limitele pe care noi le aveam, atat din perspectiva practicii profesionale, cat si din perspectiva procedurilor spitalelor.
O provocare si mai mare a fost estimarea nevoilor familiei in viitor, in functie de ceea ce se intampla in prezent. Noi, asistentii sociali, suntem pregatiti sa evaluam directia in care va evolua o familie in functie de alegerile sau evenimentele care au loc in prezent si putem sa estimam care sunt modificarile pe care trebuie sa le faca familia, dar si resursele necesare pentru a rezolva anumite probleme. In cazul #Colectiv, din cauza prognosticului medical nesigur, a fost greu sa evaluam ce urmeaza si pentru ce anume sa ii pregatim pe oameni: pentru o perioada lunga de recuperare, sau pentru situatia in care viata copiilor lor se putea opri.
Pe langa asta, a trebuit sa convingem in fiecare spital ca munca noastra este necesara familiilor, iar apoi sa explicam familiilor ce facem. Asta a fost o provocare serioasa. Nu te-ai astepta ca in aceste momente, profesionistul de care ai nevoie sa fie asistentul social. Dar da, el este. Si familiile ne-au confirmat asta mai tarziu.
Desi am inceput sa lucram cu familiile care aveau copiii spitalizati, curand ne-am vazut in fata unei noi provocari. Si anume sa oferim suport familiilor care isi pierdeau copiii. Este unul dintre cele mai grele momente de interventie pentru un asistent social. Nu este doar suportul pentru a trece prin procedurile specifice si nevoia de resurse materiale (capele, loc de veci, loc pentru acest ritual al pomenii…), ci provocarea este sa ii oferi familiei suportul emotional si practic pentru a trece prin proceduri, dar in acelasi timp sa ii oferi spatiul de liniste in care sa-si traiasca suferinta. Suportul emotional oferit de catre asistentul social nu trebuie sa fie intruziv. Este momentul in care nu ii intrebi nimic pe oameni. Doar stai langa ei si esti disponibil pentru momentul in care au nevoie de sprijin. Am trecut cu familiile prin momente dramatice.
Si apoi a aparut urmatoare provocare: nevoia de suport a familiilor victimelor transferate in alte tari. Aici a trebuit sa cerem suportul lui Herbert Paulischin (fondator ASproAS si Director Executiv al Asociatiei Asistentilor Sociali din Austria). Herbert a contactat asistentii sociali din tarile de transfer pentru a oferi suport familiilor care ne-au cerut ajutorul sau care ne-au acceptat ajutorul.
Si cand credeam ca s-a terminat ne-am trezit cu o noua provocare. Decesul in alte tari si repatrierea. A fost o activitate nouă pentru noi. A trebuie sa invatam procedurile si sa ne gasim locul si rolul. Si nu a fost greu, atunci cand sti exact care este rolul tau, ca asistent social. Ma bucur ce celelalte institutii implicate s-au obisnuit incet cu prezenta si munca asistentului social. Ne-am dat seama de asta atunci cand au inceput sa ne contacteze exact pentru activitati care tineau de rolul nostru. Ne-a bucurat, pentru ca asa familiile au putut fi ajutate in momente grele.
Dar, a fost ca la razboi. Am lucrat si 18 ore pe zi. Am alergat dintr-un loc in altul pentru a sustine familiile. Iar cea mai mare rasplata a fost momentul in care familiile ne-au multumit si ne-au spus ca ajutorul nostru a facut diferenta pentru ei in momentele cele mai dificile.
Ce actiuni ati facut despre care nu ati vorbit pana acum?
Am spus mereu ca a fost ca la razboi, dar nu am spus tot ce a trebuie sa facem in acele zile. Unele lucruri nu le putem spune nici acum, pentru ca tin de confidentialitate dintre asistentul social si familia asistata sau de respectarea procedurilor de cooperare interinstitutionala pentru cazurile protejate de confidentialitate.
Dar, ce pot sa spun este ca in acele zile in care am creat de la zero un serviciu de asistenta a familiilor care au suferit de pe urma unui accident cu victime multiple, am avut de pregatit o echipa a asistentilor sociali si de supervizat fiecare actiune a acestora, de sustinut familii si de accesat resurse sau de creat oportunitati de solutionare a unor probleme, am mai avut de transmis comunicate de presa sau de informat procedurile de lucru pe care le avem. Tot zilele acelea am avut intalniri, impreuna cu Gabriel Diaconu, cu Ministerele implicate. Am avut de facut adresele oficiale de colaborare interinstitutionala.
Ce mai pot spune este ca in acele zile, pana la cele mai inalte structuri ale statului, s-a auzit de munca asistentilor sociali. La acest moment doar o persoana care nu este interesata de ce se intampla in aceasta tara in care traim nu a auzit de AsproAS, de asistentii sociali si munca lor pentru #Colectiv.
Ce a contat pentru noi a fost faptul ca am fost acceptati de institutiile statului sa lucram si ne-au sustinut si felicitat pentru munca noastra, am fost acceptati de familii si nu s-a multumit de suport si am fost sustinuti de catre asistentii sociali de calitate din aceasta tara.
De ce a fost necesara interventia asistentilor sociali ca voluntari?
Suportul asistentului social nu ar trebui sa fie o activitate de volunatriat. Dar, in Romania asistentul social nu este inca angajat in serviciile sau institutiile in care el ar putea ajuta. Chiar in serviciile de asistenta sociala, pentru munca pe care ar trebui sa o faca un asistent social este angajata o persoana fara studii in asistenta sociala. Pierderea este foarte mare pentru oamenii care au nevoie de suport profesional.
Asa ca am ales sa ii ajut pe oameni in orice fel este posibil. Si acum am ales sa lucram voluntar pentru ca familiile celor spitalizati, sau pentru care viata se oprea; aveau nevoie de suport profesional in aceste momente. Eu lupt in Romania pentru angajarea asistentilor sociali si salarizarea lor adecvata complexitatii muncii pe care o fac. Dar in acelasi timp, nu pot sa nu intervin atunci cand oamenii au nevoie de suport. In cadrul ASproAS noi vom face o echipa care sa fie pregatita sa intervina in accidente sau tragedii cu victime multiple. Vom specializa o echipa de asistenti sociali pentru acest tip de interventie care sa fie gata sa fie activata oricand. Si sigur, va fi o echipa de asistenti sociali voluntari. Ca asociatie, nu ne permitem sa platim asistentii sociali. Ne-am dori sa traim intr-o lume normala. Speram ca solicitarea noastra de a fi acceptati de catre departamentul de urgenta sa fie inteleasa. Asta pentru ca trebuie sa fim lasati sa intervenim. Sa fim acceptati in aceste momente, pentru ca avem competente valoroase pentru suportul familiile afectate in astfel de tragedii.
