Mihaela Comoragiu – Biblioteca vie în asistența socială

MIHAELA COMORAGIU

Profesie: ASISTENT SOCIAL

Absolventă a Universității “Valahia” Târgoviște, Specializarea ASISTENȚĂ SOCIALĂ.


Mihaela lucrează în domeniul asistenței sociale din 1990. A început cariera ca voluntar in Fundația Scottish – Filiala Botoșani, iar din 1998 ca asistent social în cadrul unui centru de plasament. Aici, Mihaela a lucrat până în 2004, furnizând servicii pentru dezvoltarea vieții independente, oferind suport copiilor pentru reușita integrării lor în grupurile școlare și extrașcolare, pregătind activități de timp liber pentru dezvoltarea competențelor sociale, pregătind copiii care urmau să se reîntoarcă în familie, pentru a se adapta la contextul de viață al familiei.

Mihaela are, de asemenea, experință de lucru în furnizarea serviciilor sociale în cadrul Direcției de Asistență Socială. Timp de patru ani Mihaela a lucrat ca asistent social în cadrul DAS furnizând servicii de suport pentru persoanele care se confruntau cu riscuri de excluziune socială. Serviciile cu caracter primar acordate au constat în: sesiuni de lucru cu persoanele care solicitau suport pentru identificarea nevoilor sociale și mai ales pentru identificarea resurselor existente în comunitate; activități de informare în domeniul accesării unor resurse din comunitate; sesiuni de lucru în familie pentru dezvoltarea competențelor sociale; sprijin de urgență în vederea reducerii efectelor situațiilor de criză.

Din 2012 Mihaela coordonează activitatea Centrului Social destinat victimelor violenței în familie – Centrul Social “Împreună vom reuși” din subordinea Direcției de Asistență Socială Târgoviște.


Abordarea unui asistent social în furnizarea serviciilor de suport în serviciile oferite victimelor violenței domestice

Violența în familie poate afecta pe oricine și este dificil de depășit, fără suport, situația traumatizantă pentru că suferința victimelor violenței în familie este generată de o persoană cunoscută, de care sunt atașate emoțional: soț(ie), concubin(ă), prieten(ă), părinte. Violența lasă urme grele în viața unei persoane și de aceea pentru mine este importantă componența de prevenire. Am putut să concep și să furnizez servicii de prevenire folosindu-mă de politica de sprijin a familiei. Iar când vorbim de intervenție vorbim de un concept complex care include și victima și agresorul. Pe lângă acordarea de asistență socială de urgență, consiliere și adăpost temporar pentru persoanele – victime ale violenței în familie, trebuie oferită și consiliere pentru agresor.

Având în vedere faptul că serviciile de asistență și suport se acordă pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei victimă a violenței, consider că abordarea trebuie să fie una centrată pe persoană și cu participarea ei activă. Pentru mine personal, interesele beneficiarului primează; mi-am ajutat beneficiarii să își identifice și să-și dezvolte propriile resurse în vederea alegerii celei mai bune opțiuni. Violența domestică este un domeniu unde poți fi tentat să crezi că știi ce trebuie făcut, dar eu consider că pentru o persoană cel mai bun lucru este cel pe care ea îl înțelege și pentru care poate să își asume consecințele. De aceea, nu am decis niciodată pentru persoana pe care am susținut-o / asistat-o. Am investit să o ajut pe ea să ia cele mai bune decizii.

Asistența socială este o profesie practică, dar acțiunile asistentului social trebuie să fie ghidate de teorie și cercetare. În domeniul în care lucrez asta este o condiție. Mie îmi place să cred că în munca mea de asistent social se aplică perfect mesajul misiunii profesiei de asistent social; asistentul social trebuie să intervină și să susțină funcționalitatea socială a omului atunci când acesta nu mai reușește să își satisfacă nevoile de bază, sociale, când nu mai are resurse sau, mai corect spus, nu își identifică resurse pentru a trăi o viață demnă, activă social, independentă – o viață de calitate, o viață în care să poată să facă față provocărilor sociale și economice. În cazul asistenței victimelor violenței domestice acest fundament al profesiei este și un fundament al intervenției specifice domeniului.

În domeniul violenței domestice evaluarea situației persoanei care solicită suport este foarte meticuloasă și complexă. Orice eroare pe care o faci în evaluare poate avea consecințe grave asupra persoanei; uneori acest risc este chiar acela de a-și pierde viața. Iar această evaluare se poate face corect doar împreună cu persoana pe care o asiști. Este un proces complex în care evaluezi nu doar problemele, dar și resursele cu care persoana vine la tine. În acest domeniu te bazezi pe resursele persoanei pe care o asiști, iar aceste resurse pot fi multiple: prietenii, anumite comportamente eficiente pe care persoana le are și pe care le poți include în strategia de intervenție, vecinii, valorile personale și competențele profesionale pe care le are, capacitatea ei de a face analogii și a transfera experința de la o situație la alta, capacitatea de a acționa în situații de criză etc. Când un asistent social își reduce munca profesională la evaluarea și înregistrarea problemelor cu care se confruntă persoana care solicită suport sau când asistentul social acționează pentru a-i rezolva el problemele persoanei pe care o asistă, nu mai vorbim de practică profesională în asistență socială; vorbim de filantropie și întrajutorare.

 

Schimbarea produsă în viața beneficiarilor

Schimbarea trebuie conștientizată în primul rând de persoana pe care o asiști. În momentul în care ea realizează că și-a găsit noi resurse, noi oportunități, că nu este dependentă de tine, asistent social, că poate să își asigure resursele pentru fiecare zi, că poate să găsească singură soluții la situațiile noi cu care se confruntă, că poate să facă față provocărilor sociale, atunci știi că intervenția ta a susținut o schimbare pe care persoana și-a dorit-o.

În activitatea mea, am măsurat schimbările produse în viața persoanelor pe care le-am susținut prin nivelul funcționalității sociale, redarea stimei de sine, conștientizarea valorii personale. Este o schimbare vizibilă de atitudine și de comportament. Iar în familiile chinuite de violență tocmai aceste nevoi “sociale, nevoi de individualizare și nevoia de auto-realizare”, cum le numește Abraham Maslow, sunt suprimate.

Și mai mult, consider că schimbarea s-a produs atunci când o persoană care a fost beneficiară de servicii de suport, decide să susțină, în grupurile de suport, alte persoane care se confruntă cu probleme asemenatoare. Aceasta este schimbarea pe care o vezi și care este sustenabilă.

 

Care sunt nevoile pe care le are un asistent social pentru a lucra eficient?

Eu consider că e nevoie de pregătire continuă în domeniu, de dezvoltare personală, de interacțiune cu alți specialiști (schimb de experiență, conferințe etc.) pentru a prelua, adapta, pune în practică și dezvolta metode de bune practici și, nu în ultimul rând, o supervizare periodică a activității.

În ceea ce privește intervenția pe caz e nevoie de un feedback din partea persoanei / familiei beneficiare de servicii sociale și acolo unde este posibil, menținerea unei legături prin implicarea foștilor beneficiari în activitățile grupului de suport. Spun asta pentru că este o metodă pe care o aplic în ultima vreme în centrul pe care-l coordonez: victime ale violenței în familie, foste beneficiare ale serviciilor furnizate în cadrul centrului, au devenit persoane resursă în activitățile desfășurate în centru. Această metodă a crescut eficiența și eficacitatea intervenției în noile cazuri.

 

Care sunt competențele de care are nevoie un asistent social pentru a lucra eficient?

Profesia de asistent social presupune empatie, autenticitate, atitudine pozitivă și două calități pe care eu le consider esențiale: maturitate emoțională și cunoaștere de sine.

Un vechi proverb persan spunea: “Să nu judeci niciodată mersul cuiva înainte de a-i încerca papucii”. Asistentul social, în domeniul de intervenție în care lucrez eu, are nevoie de abilități empatice care presupun înțelegerea sentimentelor și preocupărilor altora, precum și abordarea situațiilor din perspectivele acestora.

Autenticitatea este un alt principiu al unei bune comunicări; pentru a da dovadă de autenticitate în comunicare un asistent social trebuie să îmbine inteligența emoțională cu inteligența socială și creativitatea.

Maturitatea emoțională este extrem de importantă în practicarea profesiei de asistent social în asistarea cazurilor de violență în familie. Participarea la procesul de schimbare a atitudinii, comportamentului unei persoane fără a fi tentat să modelezi persoana dupa propriul plac sau propriile valori este în stransă legătură cu această maturitate emoțională. Este capacitatea de a te pune în serviciul persoanei pe care o susții. Fără maturitate emoțională asistentul social va fi incapabil să înfrunte varietatea de emoții și trăiri la care este supus.

Se spune că “instrumentul principal al asistentului social este personalitatea lui”, de aceea cunoașterea de sine autentică este neapărat necesară. Cei implicați în activitatea de asistență socială trebuie să își cunoască și să își accepte propria persoană, potențialul și limitele. Cunoașterea de sine nu presupune simpla identificare cu Eul tău, ci mai degrabă lucrul cu propria persoană și modelarea Eului în urma experiențelor trăite.

 

Demnitatea în asistență socială

În munca lor, asistenții sociali au de a face doar cu oameni, de aceea este obligatoriu să aibă această calitate umană – demnitate, atitudine demnă, pentru că unul dintre obiectivele muncii prestate este susținerea beneficiarilor în redobândirea încrederii, construirea unei stime de sine pozitive, adoptarea unei atitudini demne în fața provocărilor sociale și economice la care sunt supuși pe parcursul vieții.

Scopul fundamental al asistenței sociale este acela de a restaura capacitatea de funcționare socială normală a beneficiarilor, mobilizând în acest sens resursele umane, materiale și instituționale existente în societate. Furnizarea unor servicii sociale de calitate, adaptate și centrate pe nevoile beneficiarului, cu implicarea activă a acestuia, servicii ce la sfârșitul intervenției își dovedesc eficiența și eficacitatea, pentru mine înseamnă demnitate.

Demnitatea umană este chintesența omului. Pentru că am terminat o Facultate Teologică înțeleg demnitatea ca partea văzută a divinității în om.


@Mihaela Comoragiu, 04 mai 2015, Biblioteca Vie în Asistența Socială, ASproAS

Share Button