BIBLIOTECA VIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

 


Cred cu putere în nobila-mi profesie, sunt un asistent social cu suflet de artist și gândire tehnică. M-am născut ca să ajut, asta e deviza mea!

A crede în rostul asistenței sociale în lumea noastră înseamnă să poți să vezi dincolo de cuvinte, dincolo de umbrele nuanței, să simți nevoia celuilalt ca o vibrație și să poți să o înțelegi și să o măsori, să crezi în OM și în umanitate ca o ușă către frumos, să stăpânești arta de a ajuta, să înțelegi și să simți demnitatea ca pe o condiție fundamentală a OMULUI! (Erika Keller)


ASproAS: Ce poate face un asistent social pentru ca viața unei persoane vârstnice să fie mai bună?

Erika Keller:

Asistentul social este un specialist absolut necesar în viața unei persoane vârstnice, indiferent de capacitatea acesteia de a-și menține o viață independentă sau de suportul pe care îl primește din partea familiei.

Necesitatea intervenției noastre este dată de complexitatea vulnerabilităților care apar odată cu înaintarea în vârstă: părăsirea circuitului activ social și ocupațional, scăderea veniturilor și creșterea nevoilor de investiție în asistență medicală, pierderea partenerilor de viață sau a prietenilor, incapacitatea de a gestiona activitățile de îngrijire și nevoia de a nu fi singur.

În urma perfecționării, asistentul social își dezvoltă competențele prin care poate ajuta persoana vârstnică, atât în planificarea și realizarea activităților de zi cu zi, cât și în accesarea resurelor necesare pentru rezolvarea problemelor. În asistența persoanei vârstnice este nevoie de o mare flexibilitate a serviciilor sociale; ele trebuie adaptate permanent, astfel încât să răspundă nevoilor aflate în continuă schimbare. Asistentul social specializat în lucrul cu vârstnicii poate să facă acest lucru.

ASproAS: Care sunt provocarile / dificultățile unui asistent social care lucrează în asistența persoanelor vârstnice?

Erika Keller:

Provocările sunt legate de lipsa disponibilității unei game diversificate de servicii. Avem servicii, dar acestea sunt insuficiente. Sistemul de protecţie socială şi medicală, aşa cum este în prezent organizat, nu este încă pe deplin capabil să răspundă nevoilor specifice acestei categorii de vârstă.

În ultimul timp, au apărut și în România servicii alternative instituționalizării persoanelor vârstnice. Însă acestea sunt uneori criticate pentru că sunt centrate mai mult pe nevoile furnizorilor şi mai puțin pe nevoile persoanelor care ar trebui să beneficieze de ele. Uneori serviciile pe care le primesc oamenii sunt un amestec între ceea ce furnizorii își pot permite financiar și ceea ce cred ei că sunt răspunsuri potrivite la nevoile oamenilor.

Mi-aș dori să avem posibilitatea să oferim ajutor astfel încât persoanele vârstnice să-și continue viața în propria casă, înconjurate de prieteni și rude, dar mai ales să-și mențină capacitatea de a avea o viață independentă. Scoaterea persoanelor vârstnice din familie trebuie să fie ultima soluție aleasă doar atunci când oamenii sunt dependenți de suportul medical sau de îngrijire.

Eu am făcut parte din proiecte implementate de către organizații neguvernamentale care oferă servicii personalizate, orientate spre evaluarea nevoilor și oferirea suportului necesar persoanelor vârstnice care pot și doresc să rămână în propria casă, dar care nu se pot gospodări singure. Prin intermediul acestor servicii, persoanele vârstnice pot fi ajutate în activitatile de menaj și în plata facturilor, dar, în acelaşi timp, pot fi implicate în activităţi sociale, economice şi culturale, în comunitate. Solicitările în prezent depăşesc cu mult posibilitățile noastre de acordare a serviciilor de tip îngrijire la domiciliu.

Există o mare varietate de activităţi de grup pentru vârstnici care pot fi organizate de centre comunitare, ONG-uri, servicii ale autorităţilor locale, centre medico-sociale. Valoarea lor este dată de faptul că ele ajută persoanele vârstnice care sunt singure să comunice şi să se bucure de compania celorlalţi prin intermediul diferitelor activităţi. Într-un astfel de cadru, oamenii îşi oferă unul altuia sprijin şi încurajarea pentru a face faţă unei probleme comune.

ASproAS: Care sunt îndrumarile pe care le poți face unui asistent social care lucrează în serviciile sociale din comunitate, în relație cu asistența persoanelor vârstnice?

Erika Keller:

Îi îndrum pe colegii mei asistenți sociali să se implice în dezvoltarea proiectelor și serviciilor pentru persoanele vârstnice. Problemele legate de înaintarea în vârstă sunt inevitabile datorita vulnerabilităților complexe, iar nevoia de servicii sociale apare la un număr din ce în ce mai mare de persoane vârstnice, în raport cu toate celelalte categorii de persoane.

În asistența persoanei vârstnice este important să se conștientizeze că nevoile se schimbă rapid. Eu recomand asistenților sociali să țină seama de faptul că, cu cât crește înaintarea în vârstă cu atât crește și vulnerabilitatea la îmbolnăviri, bolile sunt contactate mai ușor și evoluția este mai accentuată și de durată. Fragilitatea specifică vârstei, reducerea capacităţii de adaptare, diminuarea diferitelor funcţii fiziologice determină starea de dependenţă. Este foarte important modul în care este abordată dependența. Sunt persoane care își pierd autonomia în sfera mobilității, dar nu își pierd capacitatea de a lua decizii.

Mai mult, sunt persoane vârstnice care nu își mai pot administra propriile venituri și cheltuieli. Pentru astfel de situaţii, asistenţii sociali pot iniția programe de planificare a cheltuielilor (stabilirea priorităţilor, eșalonarea plăților, etc), astfel încât resursele, oricum limitate, să nu fie risipite.

Mai mult, recomand asistenților sociali să se formeze pentru a pregăti oamenii pentru pensionare; aceasta este una dintre activitățile importante ce revin asistentului social.

ASproAS vă mulțumeste pentru împărtășirea experienței și vă dorește succes!


@Erika Keller, 30 martie 2017, Biblioteca Vie în Asistența Socială, ASproAS

Loading

Share Button