Georgeta Niculina BALMOȘ – Biblioteca vie in asistenta sociala

Georgeta Niculina BALMOȘ

Profesie: ASISTENT SOCIAL

Absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea ,,Petre Andrei” din Iasi, specializarea ASISTENTA SOCIALA

Georgeta își desfășoară activitatea în serviciul de asistență socială din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sfântul Andrei din Gura Humorului. În prezent, în Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sfântul Andrei din Gura Humorului sunt înscriși un număr de 504 elevi care au nevoie de suportul unui asistent social. Sunt copii cu deficiență mintală severă și TSA, copii care nu se pot adapta școlar sau care trec prin eșec școlar în învățământul de masă. Acești copii au fost marginalizați, stigmatizați sau au fost lăsați singuri acasă de către părinți plecați la muncă în străinătate.

Pe lângă copii, părinții copiilor cu probleme au de asemenea nevoie de suportul asistentului social. Asta pentru că părinții nu cunosc întotdeauna nevoile copilului cu dizabilități, nu știu cum anume să îl susțină pentru a-și dezvolta autonomia personală sau nu știu cum să își ajute copilul care se confruntă cu probleme în școală.

Georgeta face parte din Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul școlii și este reprezentantul CSEI în Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul CJRAE Suceava. Georgeta face evaluarea din punct de vedere social a elevilor care manifestă dificultăți de adaptare și planul de intervenție pentru suportul lor.

 

Abordarea asistentului social în furnizarea serviciilor de suport

Integrarea copilului cu cerințe educative speciale într-o școală de masă este o activitate importantă pentru mine ca asistent social deoarece trebuie să mă asigur că acel copil nu va fi marginalizat sau respins. Pentru asta elaborez și implementez pentru fiecare copil un plan de servicii socio-educative adaptate nevoilor fiecărui copil. În practica mea gestionez relațiile din interiorul școlii dintre copii, dar și relațiile școală-părinte, școală-comunitate. De asemenea, gestionez resursele care ne sunt necesare pentru implementarea programului educativ-integrativ. Prin analiza cerințelor specifice identific și integrez oportunitățile de dezvoltare a serviciilor educative și sociale oferite de școală.

Ca asistent social m-am implicat în elaborarea unei strategii de depistare precoce a copiiilor cu cerințe educative speciale. Mai mult, pentru suportul copiilor cu probleme din școala în care lucrez am accesat resurse prin intermediul parteneriatelor de colaborare pe care le-am dezvoltat cu DAS Primărie, cu școlile de masă, cu medicul neuropsihiatru din cadrul Comisiei pentru Handicap din cadrul DGASPC Suceava și cu CJRAE Suceava.

Pentru a susține copiii am creat câteva grupuri de suport:

  • grupul de suport cu scop terapeutic în care sunt aplicate metode și tehnici standardizate de evaluare și intervenție psihosocială;
  • grupul profesional de suport din care fac parte medici, profesori, educatori;
  • grupul de intervenție comunitară din care fac parte reprezentanții primăriei, funcționari publici din diferite sectoare, reprezentanții bisericii, reprezentanții ONG-urilor din localitate și ai poliției.

Ca metodă de abordare, folosesc abordarea apreciativă atât în evaluarea copiiilor cu dizabilități cât și în intervenția în vederea dezvoltării, educării și integrării acestor copii. Astfel, în munca mea urmez principiul că nu este eficient pentru copii să stabilim performanța în raport cu anumite standarde, ci să stabilim performanța în funcție de aspecte particulare și capacitățile individuale ale fiecărui copil.

Pentru mine este important ca în procesul de evaluare să nu fie pus accentul pe disfuncționalitatea și lipsa de autonomie a copilului, ci să fie urmărit potențialul de dezvoltare, de autonomie și integrare.

 

Munca asistentului social în cazul copiiilor cu dificultăți de adaptare școlară

Rolul meu este de a depista copiii cu dificultăți de adaptare și de a contacta familia pentru a-i oferi informații despre beneficile înscrierii în programele educaționale și sociale, consiliez familia cu privire la demersurile pe care trebuie să le facă pentru înscrierea copilului și îi susțin pe părinți pentru a participa la grupul de suport pentru a ajuta copiii să devina independenți. Pot să-mi structurez intervenția astfel:

Evaluarea inițială:

– stabilirea coeficientului de dezvoltare inițială;

– stabilirea programului de intervenție;

Stabilirea echipei și elaborarea planului personalizat:

                        – stabilirea planului de servicii;

                        – stabilirea persoanelor suport și a câmpului de forțe;

Monitorizarea evoluției copilului

                   – monitorizarea relațiilor dintre familie și copil, familie și școală, familie și comunitate;

                   – evaluarea și revizuirea planului în funcție de nevoile copilului și ale familiei.

Intervenția în cazul copiiilor cu dizabilități este una de durată și cu progres lent. Succesul sau insuccesul depind de mulți factori: gradul de afectare, intervențiile și profesionalismul echipei, dar și de implicarea familiei în programul de recuperare și intergare.

 

Autonomia profesională a asistentului social în practica profesională

În munca mea îmbin munca administrativă cu practica profesională. Este important pentru mine însă să am autonomie profesională pentru a crea suportul de care au nevoie atât copiii, cât și părinții. Astfel, am înființat la nivel de școală o asociație a părinților ai căror copii suferă de autism și organizez întâlniri de grup în care sunt incluse persoane-resursă care să-i sprijine concret.

În tot acest proces în care îmi organizez munca în funcție de nevoile copiilor și ale părinților am susținerea conducerii școlii. Ca asistent social, practica mea urmează procedurile de lucru, dar și principiile de lucru în asistență socială.

 

Schimbarea produsă în viața beneficarilor

În afară de evaluarea continuă a copilului, care are uneori rezultate pozitive sau uneori nu le are și trebuie să revizuim planul de intervenție, eu măsor schimbarea din viața beneficiarilor mei astfel: faptul că părinții acceptă serviciile noastre, faptul că se implică alături de noi în intervenție, faptul că cer ajutor de câte ori consideră că riscă să renunțe la a acționa este deja o mare schimbare în viața copilului, a beneficiarilor parteneriatelor din jurul lui, dar și a familiei. De asemenea, eu mai măsor schimbarea în funcție de realizarea primelor activități pe care le face copilul în relație cu autonomia personală, activități pe care, la venirea în școală, nu le putea face. Și nu în ultimul rând măsor schimbarea astfel: intru într-o zi în viața unei familii cu persoane afectate emoțional de situația în care se află, cu un nivel ridicat de pesimism, o abordare negativistă a problemei copilului; iar la plecare, văd o urmă de zâmbet și un licăr de speranță că sunt acțiuni pe care le pot face. Și atunci simt și gândesc că vom avea un drum împreună de parcurs și știu că viața acelui copil se va schimba, cu siguranță, în funcție de măsura potențalului lui de dezvoltare.

 

Nevoile pe care le are un asistent social pentru a lucra eficient

Consider că pentru a lucra cu acești copii am nevoie în primul rând de cursuri care să mă facă pe mine să înțeleg toate aspectele medicale, psihice, psihologice, simptomatologia, problematica, nevoile acestor copii cu TSA. Numai așa pot să ofer servicii de calitate și adecvate. Am nevoie să-mi dezvolt continuu competențele profesionale prin schimb de experiență. Apoi am nevoie de implicarea și colaborarea tuturor persoanelor și instituțiilor care pot avea reprezentanți care să facă parte din echipa de suport sau pot avea persoane-resursă. Am nevoie de o echipă multidisciplinară și, nu în ultimul rând, am nevoie de implicarea familiei și a comunității.

De asemenea, ar trebui schimbate unele aspecte legislative care îngrădesc schimbarea în viața copilului, de exemplu: indemnizația de însoțitor care se sistează dacă copilul este în școală specială, deși părintele trebuie să asigure transport, medicație și toate celelalte nevoi specifice. În aceste condiții trebuie să găsesc eu resurse pe care să le activăm pentru familie.

 

Competențele de care are nevoie un asistent social pentru a lucra eficient

În primul rând cred că pentru a lucra cu copiii cu TSA și cu familiile lor trebuie să ai studii universitare în asistență socială, atestat în psihopedagogia specială și pregătire continuă pentru cunoașterea legislației în vigoare atât în ceea ce privește educația, cât și în ceea ce privește drepturile copilului. La această bază de pregătire trebuie să te pregătești și să îți dezvolți competențe legate de:

  • Abilități de relaționare cu beneficiarii, dar mai ales cu familiile acestora;
  • Abilități de relaționare cu reprezentanții altor instituții și organizații colaboratoare;
  • Disponibilitate față de beneficiari;
  • Capacitatea de a înțelege ritmul de schimbare al beneficiarului, dar și perseverență și empatie;
  • Capacitatea de a comunica și a relaționa;
  • Abilitatea de a planifica și organiza.

Din punctul meu de vedere toate aceste competențe și nu numai trebuie folosite în interesul copilului și familiei, care este de cele mai multe ori atât de afectată de situația copilului încât poate face greșeli de educație și dezvoltare a copilului cu consecințe foarte grave.

 

Asistența socială și demnitatea

În ceea ce privește noțiunea de demnitate și asistență a familiei și a copilului cu TSA, cred că putem vorbi de o încălcare gravă a demnității atat de către comunitate, cât și de către familia largită. Dar și copiiilor le este încălcată demnitatea de către părinți prin neglijare, dezinteres în includerea copilului în programele de care are nevoie, marginalizare, lipsă de implicare a copilului în activități care i-ar susține dezvoltarea. În același timp, și familiei îi este încălcată demnitatea și drepturile prin faptul că este dezinformată cu privire la posibilitățile de dezvoltare a copilului, părinții nu sunt implicați uneori de către școli în procesul de educație a copilului sau chiar descurajați cu expresii de genul ,,orice ai face tot nu scoți nimic din el”.

Eu cred însă că nici membrii comunității nu au demnitate pentru că nu caută soluții pentru integrarea celor care suferă de anumite limitări și nu oferă nici o șansă persoanelor care se confruntă cu probleme pentru a accesa resurse sau a găsi suport în vecinătate.


Georgeta Niculina BALMOȘ, 19 martie 2017, Biblioteca Vie în Asistența Socială, ASproAS

Share Button