Aplicarea unui nou program de acordare a venitului minim de incluziune (VMI)

Pe 28 octombrie 2016 a fost promulgata Legea privind aplicarea unui nou program de acordare a venitului minim de incluziune (VMI). 

Noul program uneste cele trei beneficii de asistenta sociala care exista in prezent – venitul minim garantat (acordat prin Legea nr. 416/2001), alocatia pentru sustinerea familiei (Legea nr. 277/2010) si ajutorul pentru incalzirea locuintei (OUG nr. 70/2011) – intr-unul singur. 

Consolidarea a trei programe bazate pe evaluarea mijloacelor de trai intr-un singur program va reduce cantitatea de informatii necesare pentru procesarea cererilor, ceea ce va conduce si la reducerea costurilor administrative ale sistemului, dar si a costurilor private suportate de beneficiari, precum şi numarul de erori şi fraude.

Formula de clacul a mijloacelor familiei a fost imbunatatita semnificativ fata de sistemul actual, care descurajeaza ocuparea prin taxarea integrala a castigurilor din munca. In prezent, cand o persoana care primeste VMG se angajeaza, pierde din acest beneficiu toata valoarea venitului din munca, ce este deseori mic, incert si de scurta durata. 

Noul program va oferi adultilor apti de munca, in prezent inactivi şi care traiesc din asistenta sociala, un stimulent pentru cautarea activa a unui loc de munca (permitandu-le sa combine asistenta sociala şi munca). Tehnic, aceasta noua formula va inlocui prevederile venitului minim garantat, care impun o rata de impozitare marginala de 100% a caştigurilor, cu o formula de beneficii care va avea o rata de impozitare marginala de aproximativ 50%. 

Concret, 50% din castigurile salariale sau a celor agricole estimate (dar nu mai mult de 400 RON/luna/familie) nu vor fi luate in calculul veniturilor totale ale familiei in acordarea VMI. 

De asemenea, VMI va acoperi un numar mai mare de persoane afectate de saracie comparativ cu programele pe care le inlocuieste, estimandu-se ca numarul familiilor sarace acoperite de VMI va creste de la circa 400 de mii la 800 de mii.  Prin ajutorul monetar direct acordat familiilor cu venituri mici, VMI va conduce la reducerea imediata a saraciei monetare in randul beneficiarilor.

Bugetul VMI va fi mai mare fata de bugetele combinate ale programelor actuale, astfel incat fondurile de asistenta sociala sa acopere majoritatea persoanelor sarace. Legea prevede si introducerea unei formule de acordare a beneficiilor sociale, prin care se ofera un stimulent pentru gasirea de locuri de munca (prin transformarea sa intr-o co-responsabilitate).

In urmatorii 2-5 ani, impactul VMI asupra cresterii ocuparii va fi semnificativ. Dintre cei aproximativ 4 milioane de romani din prima chintila (cei mai saraci 20%), 2,5 milioane sunt cu varsta de munca. Dintre acestia doar jumatate lucreaza: 15% in sectorul formal si 35% in sectorul agricol sau in sectorul informal. Aproximativ 630.000 de persoane cu varsta de munca sunt NEETs (nu lucreaza, nu sunt in educatie, training, sau cu dizabilitati). Noua formula de exceptare partiala a castigurilor de la evaluarea mijloacelor familiei a fost verificata si evaluata pozitiv in tari din UE, cat si in SUA si Canada. In urmatorii 2-5 ani, estimam ca intre 47.000 si 114,000 adulti care acum nu muncesc vor munci (7-17 % din adultii NEETs din chintila 1). Cresterea ofertei de masuri de activare pe piata muncii pentru NEETs ar putea creste rata de ocupare in randul lor cu inca 3-7%, ceea ce ar ajuta Romania sa ajunga mai aproape de tinta Europa 2020 de 70% ocupare (in 2014, cifra era de 61%).

Emil Daniel Tesliuc, Vlad Grigoras (Banca Mondiala)

Share Button