Ziua Internationala a Copilului, 01 iunie 2016


COMUNICAT de PRESA – descarca

VEZI STATISTICILE PRIVIND COPIII ROMANIEI

Testimoniale. Jurnalisti, scriitori, directori de organizatii care implementeaza proiecte sociale s-au alaturat demersului de constientizare initiat de catre asistentii sociali ASproAS


COMUNICAT DE PRESA

Cunoasteti copiii Romaniei? Astazi, de Ziua Internationala a Copilului, va invitam sa cunoasteti copiii Romaniei, de care suntem toti responsabili.

Investitia in copiii de astazi va conta pentru societatea de maine.

 

Stiati?

1 din 4 copii romani este supradotat avand un coeficient de inteligenta de peste 130, iar din 1995 pana in 2013 copiii nostri au obtinut 400 de medalii la olimpiadele internationale de matematica, informatica, fizica, chimie si biologie. Din 50.000 de tineri romani care invatau in universitati din strainatate, 0,4% au ales in 2009 o universitate de top precum Harvard, Princeton sau Oxford. In 2012, 1458 (6%) dintre absolventii romani care studiau in strainatate erau inscrisi la universitati din USA, iar 22.159 (94%) erau in universitatile din Europa.

1 din 4 copii romani este supradotat, dar din pacate, insa, putini dintre acestia au in Romania si sansa unei educatii care sa le valorifice potentialul.

 

Desi 1 din 4 copii romani este supradotat:

Multi dintre copiii nostri nu merg la scoala:

Peste 170.000 de copii aflati la varsta invatamantului obligatoriu nu mergeau la scoala in 2012.

Multi dintre copiii nostri merg la scoala fara sa manance sau merg la culcare fara sa manance:

51% dintre copiii Romaniei traiesc in saracie, iar 38,1% dintre copii sunt afectati de deprivare materiala severa.

Circa jumatate dintre copiii de 11 ani declara ca merg la scoala fara sa manance.

26,75% dintre copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, iar 5% sufera de subnutritie.

40% dintre copiii romi sufera de subnutritie severa.

Multi dintre copiii nostri nu au nici macar sansa de integrare sociala:

6.000 de copii romani nu au acte de identitate, iar 1.400 copii si tineri traiesc in strada, temporar sau permanent.

Multi dintre copiii nostri nu sunt sustinuti pentru activitati de timp liber care sa le cultive potentialul:

96% dintre adolescenti declara ca se uita la TV, iar timpul mediu zilnic alocat acestei activitati este de 2,9 ore, in timp ce 88% utilizeaza internetul in medie 3,4 ore zilnic;

10% dintre copii si tineri sunt consumatori de droguri.

Aproximativ 23% dintre adolescentii din Romania au fumat cel putin o data (6% dintre copiii de 10 – 13 ani si 33% dintre cei cu varsta de 14 – 17).

42% dintre adolescenti au consumat alcool cel putin o data pe parcursul vietii lor (21% dintre cei in varsta de 10 – 14 ani si 53% dintre cei de 14 – 17 ani).

Un sfert din adolescenti se declara activi sexual, varsta medie de debut a vietii sexuale fiind de 15 ani si jumatate.

Multi dintre copiii nostri sunt lasati singuri sau sunt abandonati de catre parinti:

85.194 de copii au cel putin un parinte plecat in strainatate.

In 2014, 41 de nou-nascuti au fost parasiti in maternitati sau au fost gasiti abandonati pe strazi. Peste 143.000 de copii nascuti in ultimii zece ani nu au tata cunoscut.

Multi dintre copiii nostri sunt suferinzi:

Romania furnizeaza aproape un sfert din cazurile de tuberculoza din UE, dintre care 15% sunt copii.

In Romania, sase copii sunt diagnosticati cu cancer in fiecare saptamana. Doi dintre ei mor in mai putin de trei ani de la inceputul tratamentului.

Un copil din 100 se naste cu tulburari din spectrul autismului, numai in 2013 fiind confirmate peste 3.200 de cazuri noi fata de 2012.

Multi dintre copiii nostri sunt batuti si umiliti:

In scoala, 7% dintre copii sunt abuzati fizic si 33% sunt jigniti, iar un parinte din cinci considera ca bataia este un mijloc pozitiv de educare.

Multi dintre copiii nostri sunt pierduti intr-o lume a criminalitatii:

In ultimii cinci ani, in Romania au fost trimisi in judecata peste 20.000 de copii, dintre care aproape 15.000 au fost condamnati. 

In fiecare zi sunt trimisi in judecata cinci copii pentru comiterea infractiunilor de furt, doi copii pentru talharie si un copil care comite o lovire sau vatamare corporala simpla ori grava.

La fiecare trei zile un copil este adus in fata judecatorul pentru ca a comis un act sexual cu privire la un alt copil sau pentru ca a comis un viol.

Multi dintre copiii nostri sunt victime ale neglijentei noastre:

In fiecare saptamana un copil devine victima a incendiilor provocate de improvizatii ori de utilizarea defectuoasa a mijloacelor de incalzire si a instalatiilor electrice.

In Romania, 1 din 4 copii romani este superdotat si reuseste cand cei de langa el ii ofera DRAGOSTE, HRANA SI CUNOASTERE. Cativa dintre copii ne-au aratat ce pot: din top 7 cei mai talentati copii ai lumii, face parte si un copil roman, iar copiii romani participa si castiga in fiecare an premii NASA cu proiecte despre lumea viitorului.

ASproAS (www.asproas.ro) impreuna cu CFCECAS (www.cfcecas.ro) au initiat o actiune de constientizare a situatiei copiilor Romaniei. Asistentii sociali ASproAS vor prezenta situatia copiilor din Romania parlamentarilor si primarilor. Fiecare dintre noi suntem responsabili de copiii Romaniei.

Noi vom trimite un email de informare catre parlamentari. 588 de parlamentari vor primi in data de 1 iunie un email cu situatia copiilor Romaniei.

Iar dumneavoastra: asistenti sociali, jurnalisti, profesori, parinti, sunteti invitati sa va alaturati noua si sa trimiteti acest link primarilor dumneavoastra si mai ales celor care candideaza acum pentru a lua decizii in comunitate privind copiii Romaniei.

MULTUMIM!

ASproAS, Asociatia Asistentilor Sociali ASproAS

(www.asproas.ro

CFCECAS, Centrul de Formare Continua si Evaluarea Competentelor in Asistenta Sociala

(www.cfcecas.ro)

 

Loading

Share Button